Interviu cu Ovi Preda (CEO/Founder/Owner в O-Video Ltd., CEO/Founder/Owner в O-Video SRL).
– Când și unde v-ați născut? Cine sunt părinții dumneavoastră?
– M-am născut în anul 1963 la 14 februarie în Brașov, România. Părinții mei se numesc Anica și Gheorghe Preda. Tatăl meu a decedat acum câțiva ani iar mama încă locuiește la Brașov.
– Care a fost și este, în cazul mamei, ocupația părinților dumneavoastră?
– Mama este moașă iar tatăl meu a activat în calitate de tehnician la o fabrică din regiune.
– Ce amintiri vă leagă de anii de școală și ce materii erau cele mai îndrăgite de elevul Ovi?
– Prima instituție în care am învățat a fost Școala nr.19, a urmat Liceul de Informatică iar studiile superioare au culminat cu o diplomă la Universitatea de Inginerie și Mecanică din Brașov.
– De ce anume această specialitate?
– (râde) Bună întrebare, în primul rând că era foarte aproape de casă. De fapt era și unicul motiv. Ba nu, mai e unul. Schiatul, sportul care mă fascinează îl puteam practica pe tot parcursul iernii, deci, iată încă un motiv.
– Ce ore de curs vă fascinau la universitate?
– Femeile. Nu am fost un zeu al învățăturii, un intelectual, și nici nu sunt.
– În acea vreme din câte știu, în România armata era obligatorie. Ați făcut armata?
– Da, bineînțeles am făcut nouă luni de armată. Întâmplător am fost trimis în forțele de securitate la București fiindcă eram născut în același an cu un băiat al cărui tată era un mare șef, iată de ce am ajuns acolo.
– De ce doar nouă luni?
– Fiindcă am făcut studii universitare.
– Prin urmare aveți gradul de ofițer?
– Am fost plutonier major fiindcă am fost considerat persoană non-grata de comuniști. Și asta deoarece în timpul facultății am lucrat cu turiștii străini ca instructor de schi. Și nu eram o persoană ”safe” pentru Partidul Comunist.
– La ce vârstă ați început să munciți? Vă amintiți primul job?
– Da, sigur că da, în anul 1987. La o fabrică „de nicăieri” (râde), mai exact în mijlocul României, la o fabrică care producea piese și părți din tanc, camioane și mașini de mare tonaj. După acea experiență m-am întors la Brașov, în Poiana Brașov de altfel și m-am reprofilat în instructor de schi pe timp de iarnă iar în celelalte anotimpuri o făceam pe ghidul pe la Marea Neagră. Tipul acesta de activitate l-am avut până în anul 1990, adică până la revoluție.
– Ce făceați în timpul revoluției? Erați un susținător înflăcărat sau erați departe de evenimentele timpului?
– Eram în București, dar mare revoluționar din mine, nu. De fapt nici nu prea înțelegeam bine noțiunea de ”revoluție”. Și până la urmă știm cu toții că nici măcar nu a fost o revoluție în sensul clasic ci o lovitură de stat.
– Cum s-a schimbat viața lui Ovi Preda după revoluție?
– Mi-am făcut bagajele și am plecat. Și nu pentru că am fost nevoit, ci pentru că simțeam nevoia de o schimbare. Aveam 27 de ani, un tânăr dornic de a vedea lumea. Și așa a început aventura.
– Vrem și detalii despre ce a urmat?
– M-am dus să-mi văd prietenii în Anglia, la fel instructori de schi, am cumpărat câteva mașini, le-am vândut, am cunoscut-o pe soția mea englezoaică și am rămas în Marea Britanie. Nu am avut bariere de limbă. Cunoșteam bine engleza dat fiind faptul că lucrasem anterior cu turiștii străini. Prin urmare mi-a fost ușor să mă acomodez într-o țară străină.
– Dacă e să ne amintim acea perioadă, aproape toate țările socialiste erau în pragul sărăciei. Care era situația financiară a dumneavoastră atunci când ați plecat în Anglia?
– Bani aveam, fiindcă primeam un bacșiș frumușel de la clienții mei. Primul meu job în Regatul Unit a fost unul pe barter (râde) la Visual Impact. Unul din directorii companiei la care m-am angajat voia să înfieze un copil, și în România era exact perioada când se înființau orfelinatele, iar mama fiind moașă, el mă rugase să-l ajut. În schimb el mă ajuta cu locul de muncă. Și așa ajunsesem șofer de camion. După asta am fost un fel de specialist prin contabilitate, la aceeași companie de altfel. A urmat departamentul tehnic, am făcut training pentru obiective, am ajuns service manager iar o dată cu această funcție a apărut și tranziția de la Dos la Windows. A urmat o trecere de la modelul vechi către windows, am făcut și o rețea și i-am mutat pe cei din firmă pe World Station Windows.
– Cât timp ați activat la Visual Impact și în ce moment ați realizat că vă doriți propriul bussines?
– În anul 1994 România a început să atragă investitori, companii cu un capital de zece mii de euro care doi ani de zile erau scutite de taxte. Atunci am decis să-mi lansez o afacere în țara mamă. Așa s-a născut compania O-video în Brașov. Am început cu casete, am continuat cu echipament iar în anul 2000 am deschis un oficiu la București. Ne-am extins deci în capitala României, în anul 2005 în Republica Moldova, iar apoi a urmat Republica Cehă. Am început cu Sony iar acum facem și cinematografie și broadcast, și absolut tot. De la un card SD și până la echipamente de producție. În 2014 am deschis un studio post production în București. Facem filmări, producție și alte acțiuni conexe. Avem comenzi și din Argentina chiar, un exemplu sunt colegii mei Dan și Alex care au realizat o realitate virtuală cu Cirque du Soleil pentru o reclamă la Rexona. Deci vorbim despre o istorie a companiei de vreo 25-26 de ani.
– Succesul companiei, este doar meritul dumneavoastră?
– Absolut nu, e un merit al întregii echipe pe care am adunat-o de-a lungul anilor. Nu poți crește și dezvolta o afacere fără oameni. Dacă vei avea grijă de oamenii tăi, ei vor avea grijă de clienți. Dacă tu în calitate de manager te vei gândi doar la clienți și profit atunci vei fi sortit eșecului. Dacă echipa cu care lucrezi va fi mulțumită, cu siguranță și clienții vor fi mulțumiți. Iar un client satisfăcut este garantul tău financiar, nu?
– Ați deschis două oficii în România și câte unul în Republica Moldova și Cehia și v-ați oprit, de ce?
– Am avut și o încercare în Slovenia dar nu a mers. Băieții de acolo voiau să fie pe cont propriu apoi o alta în Ungaria, tot ceva nu a mers. Însă acum sunt un pic confuz fiindcă urmează unele schimbări așa cum fenomenul Brexit își poate lăsa amprenta. Nuștiu cum va influența acest lucru bussinesul pe care-l am. Așa că ne întâlnim la anul viitor și vă povestesc ce și cum….
– Nu v-ați gândit să vă întoarceți în România?
– Să fiu sincer, nici o secundă. Am 29 de ani de când am părăsit patria mamă, sunt obișnuit déjà cu un alt stil de viață. Ar fi frumos, însă sistemul de acolo și-a păstrat încă ”mireasma” anilor trecuți, un sistem Est – european, unul diferit. În 29 de ani am învățat să trăiesc o altfel de viață plus că nivelul de birocrație în România atinge cote maxime.
– În Marea Britanie nu este birocrație?
– Este, dar nu atât de multă. În România de exemplu încă se cere o ștampilă pe facturi. Ceea ce este o idioțenie. Ce este o ștampilă? Fiecare poate pune o ștampilă. Și în rezultat această birocrație naște corupție.
– Vorbiți-ne despre familia dumneavoastră?
– Fosta mea soție este director artistic, ne-am căsătorit în 1991 și am divorțat în 2018. Avem două fiice minunate, una de 27 de ani și cealaltă de 22 ani. Fiica cea mai mare activează într-o firmă de arhitectură în Bristol iar cea mai mică studiază Bussines-fashion Management, iar la moment face un internship pentru a acumula experiență.
– Fetele vor prelua afacerea de familie?
– Nu cred, ele preferă alte domenii. Sper foarte mult ca cineva din ucenicii mei, din echipa mea să ducă mai departe ceea ce am început. Dar încă nu mă gândesc la acest lucru, am 57 de ani și încă nu mă pensionez J.
– Cum v-ați menținut pe linia de plutire pe timp de pandemie?
– Practic nu ne-am stopat activitatea. Spun asta fiindcă noi nu suntem o bancă de exemplu unde angajații sunt obligați să stea în oficii. Noi în principiu avem o altfel de muncă, discutăm cu oamenii, încheiem contracte. Suntem de fapt la un nivel sustenabil și iată de ce stăm liniștiți și așteptăm un vaccin cât mai curând. Și cine știe, poate va fi mai bine decât înainte de pandemie. Bineînțeles că la capitolul broadcast stăm un pic mai prost, fiindcă acum evenimentele sport, sociale, concerte și toate industriile conexe sunt puse pe pauză. Poate la anul ne vom reveni pe această dimensiune. Anul acesta ne concentrăm pe producție. Pentru că oamenii au nevoie de filme, programe și toate celelalte chestii.
– Cum credeți a schimbat pandemia starea de lucruri în domeniul tehnologiilor și ce va fi mai departe, care sunt prognozele pentru acest domeniu?
– Pandemia nu a adus cu sine nimic pozitiv. Oamenii nu mai interacționează, toți se ascund în spatele unui scaun și a unui zoom. S-a transformat totul într-un ”bullshit”. Nuștiu poate exagerez dar asta este realitatea. În bussines- ul nostru este foarte importantă comunicarea cu oamenii tet a tet, este important să observi limbajul nonverbal iar pandemia a curmat toate aceste oportunități.